luni, 2 ianuarie 2012
GHIDUL CU PROCEDURILE PENTRU ANULAREA DECIZIILOR DE REVIZUIRE A PENSIILOR
GHIDUL CU PROCEDURILE PENTRU ANULAREA DECIZIILOR DE REVIZUIRE A PENSIILOR
GHID CU DEMERSURILE MEMBRILOR ŞI ACTIVITĂŢILE FILIALELOR SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE PENTRU CONTESTAREA DECIZIILOR DE REVIZUIRE A PENSIILOR
Stimate coleg!
Ca membru al sindicatului noastru îţi aducem la cunoştinţă faptul că în curând vei primi decizia de REVIZUIRE a pensiei emisă în temeiul O.U.G. nr.1/2011
Dorim să te informăm cu ce ai de făcut pentru a-ţi păstra drepturile câştigate. Fiind informat, poţi decide calea de urmat: te opreşti la decizia REVIZUITĂ, pe care o vei primi sau mergi mai departe.
Prezentăm mai jos, în detaliu, ceea ce ai de făcut, în raport cu opţiunea ta.
Deoarece, procedura de contestare se aseamănă foarte mult cu procedura desfășurată pe Pasul 1b), noul Ghid va fi simplificat.
PARTEA I
DEMERSURI ALE MEMBRULUI SCMD
Capitolul I
CE TREBUIE SĂ CUNOȘTI
(1 ) La primirea DECIZII DE REVIZUIRE, reține plicul în care ai primit decizia. PE ACESTA ESTE TRECUTA DATA COMUNICARII DECIZIEI de REVIZUIRE, DATĂ DE LA CARE CURGE TERMENUL DE 30 de zile de CONTESTARE LA COMISIA DE CONTESTAȚII PENSII DIN CADRUL .................... (M.Ap.N., M.A.I., S.R.I.).
(2) Dacă accepţi DECIZIA DE REVIZUIRE, în termen de 30 de zile ea rămâne definitivă.
(3) Dacă nu o accepţi, treci la contestarea ei. Modelul contestaţiei se află postat pe site-ul SCMD/DEPARTAMENTUL JURIDIC.
(4) Contestaţia se trimite prin poştă, cu confirmare de primire, la comisia de contestaţii pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor sau Serviciului Român de Informaţii, care trebuie soluționată în termen de 45 de zile. Termenul de 45 de zile curge de la data când reprezentantul comisiei a semnat pe confirmarea de primire.
(5) Comisia de contestații pensii trebuie să emită o Hotărâre, din care să reiasă modul de soluționare a contestației.
(6) În situația în care hotărârea comisiei de contestaţii pensii este nefavorabilă, actul emis trebuie atacat în instanță, în termen de 30 de zile, pentru a cere anularea acestei hotărâri.
Capitolul al II- lea
CE DOCUMENTE DEPUI LA FILIALĂ
(1) Pentru rezolvarea litigiului în instanță (prima instanţă tribunalul, a doua curtea de apel), trebuie să depui la filiala la care ești înscris, următoarele documente, în plic format A4, în 3 exemplare fiecare document:
1.1. copie după contestaţia trimisă;
1.2. copie după confirmarea de primire a contestaţiei, în care să se vadă data şi semnătura reprezentantului comisiei de contestaţii;
1.3. copie după actul de identitate (copie alb-negru);
1.4. copie după decizia de revizuire a pensiei recalculate, cu anexele corespunzătoare;
1.5. copie după ultima decizie de recalculare a pensiei (*nu depun cei care nu au primit decizii de recalculare);
1.6. copie după ultimul talon al pensiei recalculate (*inclusiv cei care nu au primit decizii de recalculare);
1.7. copie după decizia veche de pensie;
1.8. copie după un talon de pensie cu cuantumul vechi al
pensiei;
1.9. copie după plicul în care ai primit Decizia de revizuire, pe care să se vadă ştampila poştei cu data de înmânare;
1.10 împuternicire, conform modelului aflat la filială (numai în situația în care nu există deja la filială).
1.11. Chitanta doveditoare a achitarii onorariului negociat cu casa de avocatura care reprezinta filiala in instanta (pentru filialele reprezentate in instanta de Casa de avocatura Gilca si Asociatii, onorariul este 150 lei si se va achita fie la sediul central al SCMD fie direct la Casa de avocatura).
ATENTIE !
Plata cotizatiei pe anul 2012 este obligatorie pentru a dovedi calitatea de membru de sindicat SCMD
Împuternicirea este obligatorie. Dosarul este preluat de avocat, numai dacă există imputernicirea inclusă în plic.
ATENŢIE: pe toate copiile se scrie: ,,Copie conformă cu originalul” şi urmează semnătura.
Plicul cu aceste documente se depune la filială în termen de 3 zile, de la primirea confirmării de primire sau data de înregistrare de la registratura ministerului (serviciului).
Dacă primești răspuns la contestație, depui la filială, 3 copii, după acest răspuns.
Dacă nu ai primit răspuns în termenul legal de 45 de zile, te prezinţi la filială pentru a comunica această situație.
Membrul de sindicat poartă cea mai mare răspundere pentru rezolvarea favorabilă a situaţiei sale.
TERMENE DE URMĂRIT:
- depunere contestaţie - în maxim 30 de zile de la primirea deciziei de revizuire;
- răspuns contestaţie - în maxim 45 de zile de la data înregistrării contestaţiei;
- depunere document în instanţă (atacarea în instanţă) - în maxim 30 de zile de la primirea hotararii comisiei de contestaţii pensii sau epuizarea termenului de 45 de zile.